Primul poem al lui Sasha - Diana Frumosu

Am douăzeci şi trei de ani. Sunt rus
şi-mi place să mă cheme Sasha.
Din după-amiaza de ieri pînă acum
au trecut cinzecişioptdeorepatruminute.
Sunt două nopţi de cînd stau ca o marionetă în pat
şi-mi privesc agitat luna. Cu femeia asta n-am voie să
fac dragoste dacă lumina-i umple pîntecul.
Aş risca prea uşor să fiu tată.

Noaptea îmi intră în dormitor ca o pisică albă
şi mă gîndesc cum să o înghit măcar azi. Mi-e somn.
Au trecut cinzecişioptdeorepatruminute
de cînd nu pot să fac altceva decît să mi-o închipui pe Diana.
Am citit ultimul ei poem. Ştiu că nu m-a iubit, dar pot să o învăţ.
Nu pe Diana care-o ştiaţi, nu, am alta. Mi-am făcut una din lut.
Cred că iubirea mea îi creşte plămîni.
Poate în curînd începe să vorbească.
O să-i zic Anca. Aşa-mi place mai mult.
Stă acum la balcon cu ochii hipnotizaţi
în pagina „poemului perfect”.
O vede sau nu, Anca
e o diană care mă iubeşte.

din piatră cioplesc în suflet mormânt - Romeo Aurelian Ilie , Slobozia

din nisip zidesc in inimă altar,
din nisip stropit cu apă fără peşti
şi-l închin reginei cu comete.
###
din piatră cioplesc în suflet mormânt,
să mi te-aşezi aici, ca o idee,
şi să-mi învii -
un soare mai aprins
când luna va dormi
în verighete.

ziditor - Katy Tic, Oradea

O,de-ar intelege toti

ca mila si dragostea se nasc

dintr-un suflet purificat,

si ca nu omul da ritmul inimii

si nici lumina,

ele se zidesc prin El si din El,

caci viata dincolo de suferinta si durere

e din mainile dibace ale Olarului,

ca El stie cel mai bine sa rupa panezele

si sa-ti umple viitorul cu frumuseti.

De-ar sti orice om cine Esti

ar cadea ca mort in fata Ta,

caci Tu esti cel ce pazeste duhul

si sufletul de rau si din Tine se nasc

cele mai frumoase capodopere.

dezlănţuiri - Maria Fărîmă, Nisiporeni

din noi se deschid uşi
prin crăpăturile lor latră cerbii
iubiri himere evadează
împăienjenesc lumea ca iederile ortăvitoare
apoi sub cerul iluzionist
dansezaă octagonal
sufletele noastre sunt o piramidă de sticlă
reflectă dezlănţuirile

învăţ să mor fără tine - Maricica Frumosu, Criuleni

fug şi mă avânt calică de pe o filă spre cer
dă-mi drumul încet să nu cad
pentru că nu mai am unde
liniştea albastră îmi va judeca durerile

firele subţiri s-au rupt în bătăile pulsului
în fundul ochilor unde cândva se juca viaţa
doar degetele amorţite
nu le atinge şi tu
nu trebuie

lasă-mă
deschide toate geamurile din tine
şi dă-mi drumul încet
eu voi pleca printre strigăte ca o umbră

poem cu mine - Diana Frumosu, Criuleni

Peretele nu se dărâmă nici măcar
atunci când începe apocalipsa.
Peretele cerului e mai perete
decât ceilalţi pereţi şi niciodată n-am să-l pot trece.

Când stau în genunchi cineva se joacă în părul meu
şi-mi vine să cred că e Dumnezeu. Nimeni nu mai are
degete atât de mute.
De câteva zile, mi-au şi crescut aripi la rădăcina ochilor.
Mi-e frică să-i las să plece, dar ei vor zbura odată şi-atunci
n-am să mai scriu.

Ca o psihopată de lux
balansez acum pe o aţă
deasupra mării.

aşadar este mâine - Ioana Roşculeţ , Urziceni

erau căpiţe de grâu şi boabe încolţite sub brazdă
în dreapta paiul forma spic în stânga abia înfrăţea
doar faţa pământului şuiera a plecare

îndoia pagina cu băgare de seamă
întindea mâinile să mângâie iepurele pitit în culcuş
fără să gândească o clipă că oamenii au cunoscut frica aşa

în cameră mirosul de mușcată printre hainele ei
era semn că în fereastră Dumnezeu își spălase obrazul