Zborul dorului - Valeria Ciobanu, Glodeni, Rep. Moldova

În marea depărtare a clipelor uitate
Se-aude-un cîntec dulce în murmur de izvor.
Şi-atît de dor imi este de-al meu pămînt sub soare.
Şi de copilăria mea, îmi este foarte dor.


Îmi este dor de iarbă, de flori şi de cîmpie,
Îmi este dor de lume, de ţara mea, de sate.
Şi-aş vrea acum să zbor ca dor să nu-mi mai fie
În marea depărtare a clipelor uitate.

Aşteptare - Valeria Ciobanu, Glodeni, Rep. Moldova

Totul vine, totul pleacă.
Noi rămînem aşteptînd,
Aşteptăm un lucru care
Poate n-a mai fost nicicînd.

Iarna trece, vîntul bate,
Valurile trec pe mare.
Aşteptăm şi astăzi poate
Un răspuns la întrebare.

Dimineţi şi seri frumoase
Toate trec ca într-un vis.
Aşteptăm şi astăzi oare
Drumul ce ni-i dat şi scris?

Ninge cerul şi ning anii,
Florile tot cad cu drag.
Şi părinţii tot aşteaptă
Aşezaţi pe-al casei prag.

Azi aşteaptă, mîine aşteaptă
Pe copii lor iubiţi.
Şi privesc cu ochi-n lacrimi
Chiar se sunt imbătrîniţi.

Totul vine, totul pleacă,
Primăveri şi veri de-a rîndul.
Noi rămînem aşteptînd,
Noi cu mintea şi cu gîndul.

Totul vine, totul pleacă...
Noi o viaţă aşteptăm.
Aşteptăm o viaţă pînă,
Pînă cînd şi noi plecăm.

Totul vine, totul pleacă...
Răsărit şi-apus de soare.
Noi plecăm, deci, noi murim.
Aşteptarea nu mai moare!

regina mea şi vântul - Romeo Aurelian Ilie, Slobozia

vântul venea spre cruce,
la odihnă;
dar aici loc nu găsi, defel-
regina mea îşi dormea frumuseţea
sub piroane de oţel.

vântul îşi plimbă spre oglindă
colinda;
dar aici fu din nou alungat-
regina mea aici îşi spăla
păcatul de-a lepăda
coroana de spini de pe cap.

vântul îşi mână apoi
porţile-n vamă,
să fugă-n nadiruri întoarse;
aici regina mea înşira insomnii
şi vinul îl turna
peste pleoapele arse.

vântul îşi trimise la fântâni
dorul. să se-nece-n delir;
regina mea servea focului
venit la ospăţ
hălci de apă în blide de rubin.

vântul îşi vântură avântarea
spre-abisul cu toamna în plete;
regina mea la izvor se scălda
şi din apa cea vie
împletea verighete.

te voi muia ca pe un covrig în ceaiul verde - Maricica Frumosu, Criuleni

să şedem. să-ţi torn poveşti. te voi înmuia
ca pe un covrig în ceaiul verde
nu căuta pulsul, nu se ascunde sub piele

să-ţi torn şi să stăm turceşte
să privim prin telescop, vom verifica termenul nostru
de şedere pe pământ
numărul îngerilor care păzesc tranşee

să-ţi povestesc despre timp, cum s-a defectat
întrerupătorul
despre peşteri, înăuntrul meu şi unde pleacă
trenurile după noi

mai bine să-ţi povestesc bucuriile
întinse pe faţă, rănile mele cresc trupuri
tu stai. eu am obosit

mă strâng ghetele - Maricica Frumosu, Criuleni

alergam cu ghetele în mână
prin apele adunate din
pântecul mamei

am văzut lumea şi m-am oprit
oamenii întotdeauna au căutat
oameni

cineva din întâmplare
a deschis mâna şi
mi-a dat drumul încet
să respir

E timp de luptă - Katy Tic, Oradea

Parinte Bun,cand incepe lupta
cu vuiet de balauri si trasnete ceresti,
adu-Ti rogu-Te aminte
ca robul Tau sub cer iti sta in genunchi
implorand a Ta mila;
si Doamne daca vrei hai cu mine
sa alungam napraznica incercare
caci Tu cu sfatul Tau ceresc
decizi a mea soarta.
Nu-mi lasa a inimii bataie
sa rataceasca-n noaptea grea
si nici grauntele de har
sa moara inecat pe mal,
pentru ca Doamne,lipsit de Tine
balaurii imi ascund curse
ce greu se lasa cu suspine.

oamenii sunt mari îmi spuneam - Ioana Roşculeţ

toată noaptea m-am cățărat pe un perete de stâncă
am trecut prin hornuri spălate de pietre
nu vedeam întinderea
se făcea că deasupra sunt ape
degetele căutau fisuri sub tălpi
o cărare asemenea celei desenate întâia oară de mine
se lățea până unde sfârşea foaia
mă întrebam de ce soarele e în dreapta
luna în stânga între ele pe drumul străjuit de copaci
eu doar un punct

Semne - Maria Fărîmă

Felinarele îmi făceau semne disperate,
n-am observat.
Paul mi-a spus că mă iubeşte
într-o noapte rece şi umedă.
Eram la etajul şase
ca doi nebuni euforici.
Şopteam iubiri,
Fixam explozii sentimentale în pulberi nocturne.
Cred că lupii iubesc mai credibil decât oamenii.
Ei nu au nevoie de cuvinte,
de sinceritate, înălţimi şi alte chestii umane.

Felinarele gesticulau teatral
Lupii nu urlau
Şi niciun semn de disperare
în sărutul lunii.

cu sinele înecat în doruri - Diana Frumosu

porii mei s-au deschis ca o gură
îmi cuprind gîtul cu palmele
şi-aud cum pulsul inimii aleargă prin mine
ca un tren accelerat pe o linie de cale ferată
fără staţii şi fără capăt
infinitul acesta eşti tu

prin fereastra deschisă
mă uit hipnotizată la crengile
din bătaia vîntului şi acoperişul ud
al vecinilor

potopul din afară
e potopul dinăuntrul meu

Al doilea poem al lui Sasha - Diana Frumosu

Anca citeşte Shakespeare în dormitorul Dianei.
Îi place să stea culcată pe spate –
coapsele şi-au potrivit verticalitatea pereţilor,
iar buricile degetelor numără pe îndelete
literele care-au fost scrise vara trecută pe tavanul odăii.
„Şai-zeci-şi-cin-ci. Şai-zeci-şi-şa-se... Opt-zeci-şi-no-uă”.

Anca are o siluetă delicată şi e graţioasă.
Mi-ar plăcea să o văd cum dansează balet.
Diana încuia uşa să n-o pot vedea,
dar melodia ei aproape mută răzbătea
şi asta mă facea să urlu. Deschideam frigiderul,
îmi umpleam gura şi începeam să plîng.

- Sasha, hai să murim!
- Anca, tu mă iubeşti?

Dragostea asta e ca un şarpe boa
şi-n mine peste tot se fac noduri.
Beau cafea pe acoperişul casei. Fumez.
Anca mă iubeşte prea mult ca să o pot iubi şi eu,
cafeaua, însă, mă face să vomit
şi uit că mi-e dor.

Primul poem al lui Sasha - Diana Frumosu

Am douăzeci şi trei de ani. Sunt rus
şi-mi place să mă cheme Sasha.
Din după-amiaza de ieri pînă acum
au trecut cinzecişioptdeorepatruminute.
Sunt două nopţi de cînd stau ca o marionetă în pat
şi-mi privesc agitat luna. Cu femeia asta n-am voie să
fac dragoste dacă lumina-i umple pîntecul.
Aş risca prea uşor să fiu tată.

Noaptea îmi intră în dormitor ca o pisică albă
şi mă gîndesc cum să o înghit măcar azi. Mi-e somn.
Au trecut cinzecişioptdeorepatruminute
de cînd nu pot să fac altceva decît să mi-o închipui pe Diana.
Am citit ultimul ei poem. Ştiu că nu m-a iubit, dar pot să o învăţ.
Nu pe Diana care-o ştiaţi, nu, am alta. Mi-am făcut una din lut.
Cred că iubirea mea îi creşte plămîni.
Poate în curînd începe să vorbească.
O să-i zic Anca. Aşa-mi place mai mult.
Stă acum la balcon cu ochii hipnotizaţi
în pagina „poemului perfect”.
O vede sau nu, Anca
e o diană care mă iubeşte.

din piatră cioplesc în suflet mormânt - Romeo Aurelian Ilie , Slobozia

din nisip zidesc in inimă altar,
din nisip stropit cu apă fără peşti
şi-l închin reginei cu comete.
###
din piatră cioplesc în suflet mormânt,
să mi te-aşezi aici, ca o idee,
şi să-mi învii -
un soare mai aprins
când luna va dormi
în verighete.

ziditor - Katy Tic, Oradea

O,de-ar intelege toti

ca mila si dragostea se nasc

dintr-un suflet purificat,

si ca nu omul da ritmul inimii

si nici lumina,

ele se zidesc prin El si din El,

caci viata dincolo de suferinta si durere

e din mainile dibace ale Olarului,

ca El stie cel mai bine sa rupa panezele

si sa-ti umple viitorul cu frumuseti.

De-ar sti orice om cine Esti

ar cadea ca mort in fata Ta,

caci Tu esti cel ce pazeste duhul

si sufletul de rau si din Tine se nasc

cele mai frumoase capodopere.

dezlănţuiri - Maria Fărîmă, Nisiporeni

din noi se deschid uşi
prin crăpăturile lor latră cerbii
iubiri himere evadează
împăienjenesc lumea ca iederile ortăvitoare
apoi sub cerul iluzionist
dansezaă octagonal
sufletele noastre sunt o piramidă de sticlă
reflectă dezlănţuirile

învăţ să mor fără tine - Maricica Frumosu, Criuleni

fug şi mă avânt calică de pe o filă spre cer
dă-mi drumul încet să nu cad
pentru că nu mai am unde
liniştea albastră îmi va judeca durerile

firele subţiri s-au rupt în bătăile pulsului
în fundul ochilor unde cândva se juca viaţa
doar degetele amorţite
nu le atinge şi tu
nu trebuie

lasă-mă
deschide toate geamurile din tine
şi dă-mi drumul încet
eu voi pleca printre strigăte ca o umbră

poem cu mine - Diana Frumosu, Criuleni

Peretele nu se dărâmă nici măcar
atunci când începe apocalipsa.
Peretele cerului e mai perete
decât ceilalţi pereţi şi niciodată n-am să-l pot trece.

Când stau în genunchi cineva se joacă în părul meu
şi-mi vine să cred că e Dumnezeu. Nimeni nu mai are
degete atât de mute.
De câteva zile, mi-au şi crescut aripi la rădăcina ochilor.
Mi-e frică să-i las să plece, dar ei vor zbura odată şi-atunci
n-am să mai scriu.

Ca o psihopată de lux
balansez acum pe o aţă
deasupra mării.

aşadar este mâine - Ioana Roşculeţ , Urziceni

erau căpiţe de grâu şi boabe încolţite sub brazdă
în dreapta paiul forma spic în stânga abia înfrăţea
doar faţa pământului şuiera a plecare

îndoia pagina cu băgare de seamă
întindea mâinile să mângâie iepurele pitit în culcuş
fără să gândească o clipă că oamenii au cunoscut frica aşa

în cameră mirosul de mușcată printre hainele ei
era semn că în fereastră Dumnezeu își spălase obrazul

umbră fără aripi - Maricica Frumosu

de când am deschis braţele
cu gândul la zbor
umbra mea a devenit o cruce

dacă ţineam mânile-n buzunare
doar zăpăceam dorinţele
cu siguranţă nu aş fi cunoscut
dragostea

trăiri fără nume - Maricica Frumosu

printre rămăşiţe
timpul minte fără păreri de rău
gânduri rupte merg
pe firul scurt
de aţă

pe cărări înguste
urc în vârful vieţii
şi morţii

ating cerul întâmplător
şi pământul cade
de sub picioare

tac
de se cutremură munţii

eu mor foarte rar - Maricica Frumosu

cerul curge în râul cu numele strigat

de păsări triste

pe faţă nu mai creşte nici o umbră

chiar dacă scriu cu dreapta înconjurând timpul
inima bate tot în stânga
ieri nu am murit
"îţi mulţumesc"...
pentru ce?
aşteaptă, nu-mi aduc aminte
nu-mi văd ochii şi plâng cu aripile
umerii au îngheţat neatinşi
totuşi suntem păsări diferite

când o să plec îţi voi lăsa locul
pe acoperiş
să asculţi viaţa cum doarme

la rădăcina unei cruci - Maricica Frumosu

învărtesc destinul pe deget
ca un blestem
închid ochii şi-mi pregătesc răstignirea

trag linie dreaptă sub toate durerile
frica morţii nu-mi tremură-n genunchi
şi nu mă strigă

uneori dorinţa de a trăi pulsează
sălbatic prin vene
mii de prizonieri

zgomotul coboară într-o linişte
prind rădăcini în plicul gol fără adresat
şi nu încap
prea mult aer şi suflet:
" Dumnezeule, dă-mi puteri sau moarte
alege singur"

dimineţile vin des la mine după sfaturi
cu ceai - coffee

vă cer un sens orecare
desenaţi-l
nu sunt sfântă împărtăşanie
nu veşnică fericire

eu am obosit şi stric farfurii

Noaptea Vânãtorii (Ioana Roşculeţ)

îndes toamna în pantofii prea largi
nu ai timp sã mã vezi
alergând prin pãdure
în urma mea latrã
cãþelul pãmântului
cad
ºi privesc.
cu triluri încete se despart de cuib
pãsãri
pãianjenul îi va pune pecete
din pânzã ºi brumã
strâng în pumni aur.
aur.
un titirez toamna asta,
îmi sfredeleºte talpa
în pantof

Nebuna (Maria Fărîmă)

spui cuvinte buimace
lovind din perete-n perete
şinele inimii tale
s-au dilatat
curg decepţii gelatinoase
îmbibate cu veninul
cearşafurilor tale
doar acolo, sub ele
îţi urlai
nemulţumirea

Revii (Katy Tic)

Mereu imi revii in vene, ca oxigenul nou insa uneori as vrea sa pot trai fara tine caci prea mi-e greu trupul si sufletul mi-l umpli de cangrene.
Mereu imi revii in vene si ma minti ca vei sta un timp dar nu vreau sa am prin preajama niciun corp cu paraziti. Azi e ziua cand se arunca Soarele pe geam ca e primavara si lumea-si strange apa de pe gene.

Poem cu Henry (Diana Frumosu)

Toate poemele le-am îngropat în Henry
ca pe nişte oameni. Cînd mă învăţam să nu plîng
l-am născut din ultimile lacrimi.
Acum, Henry e singurul meu prieten. Dumnezeu n-a avut
niciodată timp să-mi povestească din iubirile lui.
Nu m-a lămurit cu moartea şi încă multe altele.

Dimineaţa devreme ieşim în pijamale la marginea pădurii
să ne dezbrăcăm. Pînă dincolo de piele. Pînă şi dincolo de viaţă.
Ne spălăm unul pe celălalt cu rouă,
apoi cîntăm.

Henry sapă cu grijă în aripile păsărilor. De la o vreme,
chiar le mai şi lasă vii.
"Ce faci, Henry? Ce faci, dragule?"
De cînd îi vorbesc despre moarte, începe să plîngă
ca un bătrîn la propria-i cruce.
El ştie că nu va muri. Nu l-am născut ca pe ceilalţi.
Poate chiar e poemul vieţii mele.

"În clipa în care va trebui să mori,
mi-aş dori să fii un vierme".
"Da, Henry... ”

pe Aripi, spre Zori (Romeo Aurelian Ilie - Slobozia)

Lepădând purpura cea de plumb,
o pasăre cu aripile deschise,
pe umărul drept
i s-a aşezat plângând.

Spre loc de căpătâi mergând apoi,
pe Aripi s-a lăsat purtat
spre Zori.

Asfinţit - Maria Fârîmă

Asfinţit

mănăstiri inerte în mîinile nopţii
profetizând dispariţii
tandre lumânări
îşi deschid lumina prin coastele morţii
citim în altare
apocalipse, cruci amorţite
undeva, sub pământul fertil de schelete
îşi răstigneşte cerul strigarea
sfârşitul e aproape
păşeşte amuţit
în istoria noastră preaplină de sfinţi
şi cum rozele înfloresc în litanii
astfel apusul sfârşeşte în orologii

suferința se ridică din fluier - Ioana, Urziceni

suferința se ridică din fluier
mă obosesc mofturile
copilul râzgâiat mușcă din mine
ca frigul. cu pana cocoșului
desenez vorbe
din ziua în care am văzut
mieii atârnați în cârlige
îmi cânt suferința
și ea se ridică din fluier

sub cerul cu iarnă în palme - Ioana, Urziceni

sub cerul cu iarnă în palme
m-a trezit în noapte
cântatul cocoșului
și m-am întrebat
ce-ar fi să-i pictez
remușcarea
în culorile cerului

o clipă
cineva se uită
ridicat pe vârfuri la fereastră
zicându-mi:
aruncă penelul ! cu degetele ară
și ziua pământul
curând ai să înveți
cum vântul înrămează văzduhul

respir.
mi-e teamă să nu dezgolească lumina
fumul nărilor
sub cer cu iarnă în palme

E mila... Katy Tic

Doamne e timp de seară
şi-Ţi aduc ofranda-mi la altar,
căci sunt om şi inima-mi de lut din ale tale mâini
preasfinte îsi ia suflarea.
Duhul Tău dă viaţă firului ierbei şi
vitei de pe câmp,căci Doamne
unde nu eşti Tu e frig şi moarte
şi orice flacară se stinge,
asta nu e nicio taină,
e mila Ta cea mare.

# alba iulia e o poveste tristă - Diana Frumosu

alba iulia e o fereastră
deschisă într-o odaie cu
şase paturi
şi mai puţine noptiere

cînd îmi desprind pleoapele dimineaţa la şase
îl văd pe Dumnezeu spălîndu-şi faţa
deasupra cerului (nostru?)
mă apropii de geam să-l privesc
în adierea care-mi intră sub
pijama ca un bărbat
şi în depăratarea oraşului
pe care nu l-am răscolit îndeajuns
munţii îmi destăinuie iubiri
mai vii decît ale oamenilor

se întîmplă atunci
că nu mă mai interesează
mîna lui în mîna mea sau
sărutarea lui caldă pe fruntea mea tristă
ar putea la fel de bine să moară

cînd au zbierat în mine animale,
nu m-a auzit decît Dumnezeu,
unica şi prima iubire pe care am găsit-o abia în
alba iulia

Singurătate - MARICICA FRUMOSU (Criuleni, Rep. Moldova)

întunericul
mă dezbracă de umbră

doi ochi flămînzi
merg la vânătoare
pe urme de om

din lună
se aude un clopot

gând - Ioana (Urziceni, România)

aștept

țărmul pustiu
îți ascunde pașii

din roșul apus
înserarea fură
marea învolburată
mă umple de vise
strâng la piept icoana

în palme
nisip

CEASUL ("Katy Tic")

Aici este loc si pentru stele cazatoare
caci ceasul cu un arc intors
fulguie minute si pentru muritori,

si isi bea dulce cafeaua amaruei,fara zahar,
stiind ca ticaielala lui cere viata si moarte.

´Nu va amagiti feti mei
ca cerul e azuriu´zice el cu voce suava,
si carnea cifrelor mele se despica odata
si osul arcurilor mele sare,
insa ce ramane este scris
in nori si vreme.

metamorfoza sinelui - (R.A.I. & Maria Fărîmă)

uneori nici el nu mai e el
se transformă în fluture,
sau în petală de trandafir.
dimineatza, îngereşte se-aşează
pe marginea ceştii de cafea...

şi visează.
îşi aminteşte cum era larvă
cum deschidea primele aripi spre lume
cum zborul i se părea teribil de imens.
acum însă, se schimbă.
devine un altfel de el.

pe marginea ceştii de cafea
şi-a ancorat sufletul
şi involuntar i-a simţit aroma
amară.
- teribil miros de moarte
presată în atlas-

dar, poate chiar ăsta-i rostul în viaţă
să metamorfozăm.

din viaţă în viaţă
în viaţă
în viaţă...
R.A.I. & Maria Fărîmă

în a ucide e mai mult (Diana Frumosu & R.A.I.)

mi s-au umplut bocancii
din ei se revarsă imagini cu tine
şi vin alb
vin lupii din lună să-şi potolească setea

azi, noaptea eşti tu
mă strîng în pieptul caracterelor boldice
din inima ta şi
le pictez cu stropi de moarte
şi de soare concav

eu nu ucid
pur şi simplu, e modul meu de a iubi

şoptesc şireturilor să lege timpul
între două stele apropiate
ca sufletul de piept
ca zeii de oglinzi

vino-mi în artere.
s-au tocit cactuşii,
fă-mă să mor,
hai, să mor lîngă tine,
cu tine şi pentru totdeauna