umbră fără aripi - Maricica Frumosu

de când am deschis braţele
cu gândul la zbor
umbra mea a devenit o cruce

dacă ţineam mânile-n buzunare
doar zăpăceam dorinţele
cu siguranţă nu aş fi cunoscut
dragostea

trăiri fără nume - Maricica Frumosu

printre rămăşiţe
timpul minte fără păreri de rău
gânduri rupte merg
pe firul scurt
de aţă

pe cărări înguste
urc în vârful vieţii
şi morţii

ating cerul întâmplător
şi pământul cade
de sub picioare

tac
de se cutremură munţii

eu mor foarte rar - Maricica Frumosu

cerul curge în râul cu numele strigat

de păsări triste

pe faţă nu mai creşte nici o umbră

chiar dacă scriu cu dreapta înconjurând timpul
inima bate tot în stânga
ieri nu am murit
"îţi mulţumesc"...
pentru ce?
aşteaptă, nu-mi aduc aminte
nu-mi văd ochii şi plâng cu aripile
umerii au îngheţat neatinşi
totuşi suntem păsări diferite

când o să plec îţi voi lăsa locul
pe acoperiş
să asculţi viaţa cum doarme

la rădăcina unei cruci - Maricica Frumosu

învărtesc destinul pe deget
ca un blestem
închid ochii şi-mi pregătesc răstignirea

trag linie dreaptă sub toate durerile
frica morţii nu-mi tremură-n genunchi
şi nu mă strigă

uneori dorinţa de a trăi pulsează
sălbatic prin vene
mii de prizonieri

zgomotul coboară într-o linişte
prind rădăcini în plicul gol fără adresat
şi nu încap
prea mult aer şi suflet:
" Dumnezeule, dă-mi puteri sau moarte
alege singur"

dimineţile vin des la mine după sfaturi
cu ceai - coffee

vă cer un sens orecare
desenaţi-l
nu sunt sfântă împărtăşanie
nu veşnică fericire

eu am obosit şi stric farfurii

Noaptea Vânãtorii (Ioana Roşculeţ)

îndes toamna în pantofii prea largi
nu ai timp sã mã vezi
alergând prin pãdure
în urma mea latrã
cãþelul pãmântului
cad
ºi privesc.
cu triluri încete se despart de cuib
pãsãri
pãianjenul îi va pune pecete
din pânzã ºi brumã
strâng în pumni aur.
aur.
un titirez toamna asta,
îmi sfredeleºte talpa
în pantof

Nebuna (Maria Fărîmă)

spui cuvinte buimace
lovind din perete-n perete
şinele inimii tale
s-au dilatat
curg decepţii gelatinoase
îmbibate cu veninul
cearşafurilor tale
doar acolo, sub ele
îţi urlai
nemulţumirea

Revii (Katy Tic)

Mereu imi revii in vene, ca oxigenul nou insa uneori as vrea sa pot trai fara tine caci prea mi-e greu trupul si sufletul mi-l umpli de cangrene.
Mereu imi revii in vene si ma minti ca vei sta un timp dar nu vreau sa am prin preajama niciun corp cu paraziti. Azi e ziua cand se arunca Soarele pe geam ca e primavara si lumea-si strange apa de pe gene.

Poem cu Henry (Diana Frumosu)

Toate poemele le-am îngropat în Henry
ca pe nişte oameni. Cînd mă învăţam să nu plîng
l-am născut din ultimile lacrimi.
Acum, Henry e singurul meu prieten. Dumnezeu n-a avut
niciodată timp să-mi povestească din iubirile lui.
Nu m-a lămurit cu moartea şi încă multe altele.

Dimineaţa devreme ieşim în pijamale la marginea pădurii
să ne dezbrăcăm. Pînă dincolo de piele. Pînă şi dincolo de viaţă.
Ne spălăm unul pe celălalt cu rouă,
apoi cîntăm.

Henry sapă cu grijă în aripile păsărilor. De la o vreme,
chiar le mai şi lasă vii.
"Ce faci, Henry? Ce faci, dragule?"
De cînd îi vorbesc despre moarte, începe să plîngă
ca un bătrîn la propria-i cruce.
El ştie că nu va muri. Nu l-am născut ca pe ceilalţi.
Poate chiar e poemul vieţii mele.

"În clipa în care va trebui să mori,
mi-aş dori să fii un vierme".
"Da, Henry... ”

pe Aripi, spre Zori (Romeo Aurelian Ilie - Slobozia)

Lepădând purpura cea de plumb,
o pasăre cu aripile deschise,
pe umărul drept
i s-a aşezat plângând.

Spre loc de căpătâi mergând apoi,
pe Aripi s-a lăsat purtat
spre Zori.