alba iulia e o fereastră
deschisă într-o odaie cu
şase paturi
şi mai puţine noptiere
cînd îmi desprind pleoapele dimineaţa la şase
îl văd pe Dumnezeu spălîndu-şi faţa
deasupra cerului (nostru?)
mă apropii de geam să-l privesc
în adierea care-mi intră sub
pijama ca un bărbat
şi în depăratarea oraşului
pe care nu l-am răscolit îndeajuns
munţii îmi destăinuie iubiri
mai vii decît ale oamenilor
se întîmplă atunci
că nu mă mai interesează
mîna lui în mîna mea sau
sărutarea lui caldă pe fruntea mea tristă
ar putea la fel de bine să moară
cînd au zbierat în mine animale,
nu m-a auzit decît Dumnezeu,
unica şi prima iubire pe care am găsit-o abia în
alba iulia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu