învărtesc destinul pe deget
ca un blestem
închid ochii şi-mi pregătesc răstignirea
trag linie dreaptă sub toate durerile
frica morţii nu-mi tremură-n genunchi
şi nu mă strigă
uneori dorinţa de a trăi pulsează
sălbatic prin vene
mii de prizonieri
zgomotul coboară într-o linişte
prind rădăcini în plicul gol fără adresat
şi nu încap
prea mult aer şi suflet:
" Dumnezeule, dă-mi puteri sau moarte
alege singur"
dimineţile vin des la mine după sfaturi
cu ceai - coffee
vă cer un sens orecare
desenaţi-l
nu sunt sfântă împărtăşanie
nu veşnică fericire
eu am obosit şi stric farfurii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu