Argument

Acest blog se vrea a fi o demonstraţie de reunificare a României Mari, dar numai prin intermediul poeziei. La acest demers se înhamă pentru început: Diana Frumosu din Criuleni, Moldova; Romeo Aurelian Ilie din Slobozia, România; Maria Fărîmă din Nisiporeni, Moldova şi "Katy Tic" din Oradea, România (actualmente în Spania). Aşteptăm şi pe alţii cu drag!!!

duminică, 19 august 2012

Te Deum de Ramona Ţăruş - Iaşi, România

Te Deum

ca fluturi de noapte cu prea mult praf  pe aripi stăm
cu capul blocat într-o fantă de lumină
irosindu-ne zborul

de pe icoane sfinții
își decojesc minunea cu unghiile dinăuntrul palmei
un sânge alb înflorește în sarea pielii noastre
se întorc acasă au zis
 până la țărână trebuie  să sfârșiți mai întâi în zidul lui Manole
 să se mistuie sângele cel rău din voi

să ne împreunăm oasele spre rugăciune
se seamănă oameni în pământul lui Dumnezeu

reveniri de Ana - Mihaela Nuţa (Chişinău - Rep. Moldova)

reveniri
se întîmplă cîteodată că mă adun
picior cu picior
mină cu mînă
din singuratăţile altora
jurizînd de parcă o expoziţie a sihăstriilor
cu dreptul de a-mi atribui pe rînd
o izolare
un capriciu
pentru că aşa trebuie să fie spun unii
pe care ar trebui să-i credem
unii care n-au apucat sa inteleaga
că dacă trîntim clapele pianului peste degete
se răcneşte cea mai tristă simfonie
am ţipat
din singurătăţile lor
care mi s-au infiltrat sub piele
convertindu-se fără voie
în stări autentice
intense
acute
grave

se întîmplă citeodată
să cred în ei
să mă pierd
să mă adun
să iubesc

duminică, 31 iulie 2011

Zborul dorului - Valeria Ciobanu, Glodeni, Rep. Moldova

În marea depărtare a clipelor uitate
Se-aude-un cîntec dulce în murmur de izvor.
Şi-atît de dor imi este de-al meu pămînt sub soare.
Şi de copilăria mea, îmi este foarte dor.


Îmi este dor de iarbă, de flori şi de cîmpie,
Îmi este dor de lume, de ţara mea, de sate.
Şi-aş vrea acum să zbor ca dor să nu-mi mai fie
În marea depărtare a clipelor uitate.

Aşteptare - Valeria Ciobanu, Glodeni, Rep. Moldova

Totul vine, totul pleacă.
Noi rămînem aşteptînd,
Aşteptăm un lucru care
Poate n-a mai fost nicicînd.

Iarna trece, vîntul bate,
Valurile trec pe mare.
Aşteptăm şi astăzi poate
Un răspuns la întrebare.

Dimineţi şi seri frumoase
Toate trec ca într-un vis.
Aşteptăm şi astăzi oare
Drumul ce ni-i dat şi scris?

Ninge cerul şi ning anii,
Florile tot cad cu drag.
Şi părinţii tot aşteaptă
Aşezaţi pe-al casei prag.

Azi aşteaptă, mîine aşteaptă
Pe copii lor iubiţi.
Şi privesc cu ochi-n lacrimi
Chiar se sunt imbătrîniţi.

Totul vine, totul pleacă,
Primăveri şi veri de-a rîndul.
Noi rămînem aşteptînd,
Noi cu mintea şi cu gîndul.

Totul vine, totul pleacă...
Noi o viaţă aşteptăm.
Aşteptăm o viaţă pînă,
Pînă cînd şi noi plecăm.

Totul vine, totul pleacă...
Răsărit şi-apus de soare.
Noi plecăm, deci, noi murim.
Aşteptarea nu mai moare!

regina mea şi vântul - Romeo Aurelian Ilie, Slobozia

vântul venea spre cruce,
la odihnă;
dar aici loc nu găsi, defel-
regina mea îşi dormea frumuseţea
sub piroane de oţel.

vântul îşi plimbă spre oglindă
colinda;
dar aici fu din nou alungat-
regina mea aici îşi spăla
păcatul de-a lepăda
coroana de spini de pe cap.

vântul îşi mână apoi
porţile-n vamă,
să fugă-n nadiruri întoarse;
aici regina mea înşira insomnii
şi vinul îl turna
peste pleoapele arse.

vântul îşi trimise la fântâni
dorul. să se-nece-n delir;
regina mea servea focului
venit la ospăţ
hălci de apă în blide de rubin.

vântul îşi vântură avântarea
spre-abisul cu toamna în plete;
regina mea la izvor se scălda
şi din apa cea vie
împletea verighete.

te voi muia ca pe un covrig în ceaiul verde - Maricica Frumosu, Criuleni

să şedem. să-ţi torn poveşti. te voi înmuia
ca pe un covrig în ceaiul verde
nu căuta pulsul, nu se ascunde sub piele

să-ţi torn şi să stăm turceşte
să privim prin telescop, vom verifica termenul nostru
de şedere pe pământ
numărul îngerilor care păzesc tranşee

să-ţi povestesc despre timp, cum s-a defectat
întrerupătorul
despre peşteri, înăuntrul meu şi unde pleacă
trenurile după noi

mai bine să-ţi povestesc bucuriile
întinse pe faţă, rănile mele cresc trupuri
tu stai. eu am obosit

mă strâng ghetele - Maricica Frumosu, Criuleni

alergam cu ghetele în mână
prin apele adunate din
pântecul mamei

am văzut lumea şi m-am oprit
oamenii întotdeauna au căutat
oameni

cineva din întâmplare
a deschis mâna şi
mi-a dat drumul încet
să respir